La data de 13 februarie 2013, în incinta Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a avut loc prezentarea publică a Strategiei de Dezvoltare Social-Economică a Raionului Hîncești 2013-2020.
La eveniment a fost prezentă conducerea AŞM în persoana Dlui Academician Gheorghe Duca, Preşedintele Consiliului Raional Hâceşti, Dl Grigore Cobzac, reprezentanţi ai mediului academic, Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru şi administraţiilor publice locale din Hînceşti, Orhei, Făleşti şi Anenii Noi, precum şi mass-media.
La data de 13 februarie, cu începere de la orele 10:00, în incinta Academiei de Ştiinţe a Moldovei, va avea loc prezentarea publică a Strategiei de Dezvoltare Social-Economică a Raionului Hîncești 2013-2020.
Institutul de Economie, Finanțe și Statistică (IEFS) la solicitarea Consiliului Raional Hîncești a finalizat proiectul „Strategia de Dezvoltare Social-Economică a Raionului Hîncești 2013-2020”, acesta fiind un rezultat al acordului de colaborare dintre Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Consiliul raional Hînceşti, semnat la 30 august 2012.
Download:
în cadrul Seminarului ştiinţific de profil al Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică va fi examinată
a teza de doctor habilitat
cu titlul
„Приоритеты развития системы оценки недвижимого имущества в Республике Молдова”,
(„Priorităţile de dezvoltare a sistemului de evaluare a bunurilor imobile în Republica Moldova”)
la specialitatea
08.00.05 –Economie şi management (în activitatea de antreprenoriat)
elaborată de dna BUZU Olga, dr., conf.univ.
consultant ştiinţific dr.hab., prof.univ. COJUHARI Andrei
şedinţa Seminarului ştiinţific de profil
va avea loc la 15 februarie, 2013, ora 14:00
în incinta Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică,
bir.209, str. Ion Creangă, 45
Experiența autorităților locale din Republica Moldova, referitor la implementarea și punerea în funcțiune a strategiilor de dezvoltare locală, pune în evidență deficiențe a modelelor de planificare și de percepere a documentelor strategice.
Scopul acestui articol este de a contura importanța planificării strategice locale prin abordarea de tip bottom-up, adică o planificare de jos în sus – o planificare care vine de la nivelul membrilor societății spre autoritatea locală.
Orice strategie trebuie construită pe principiul dezvoltării locale integrate. Prin dezvoltarea locală integrată se înțelege dezvoltarea care corelează trei aspecte majore ale dezvoltării, și anume:
- Dezvoltare economică,
- Dezvoltare socială,
- Gestionarea echilibrată a resurselor și a mediului natural.
Echipa de experţi din cadrul IEFS a participat la etapa prefinală a elaborării Strategiei de dezvoltare social-economică a raionului Hînceşti, intitulată ”Raionul Hînceşti în anul 2020”. Obiectivul acestei etape a fost definirea viziunii comune a societăţii civile cu referire la dezvoltarea raionului Hînceşti, precum şi definirea priorităţilor strategice, necesare de urmat, pentru realizarea viziunii.
La 25 decembrie, curent, a avut loc şedinţa Şedinţa festivă a Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică. În cadrul acestei şedinţe au fost înmânate certificatele noilor membri titulari şi membri corespondenţi ai AŞM, dar şi decernate premiile Academiei de Ştiinţe a Moldovei, precum şi premiile „Inovaţia anului”.
In perioada 18-19 decembrie current, au demarat lucrarile proiectului moldo-olandez MOLDOVA – TMT 128 MDA (2012/2013) cu tema “Descentralizarea: aspecte ale colaborarii la nivel local”. Acest proiect va contine 3 etape si are drept scop formarea traineri-lor in domeniul descentralizarii procesului decizional la nivel local cu preponderenta in domeniul politicilor si practicilor de tineret (Coordination and Collaboration in decentralised, community based, (Youth) policy and practice).
La data de 20 decembrie, anul curent, Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică a organizat şedinţa extinsă a Consiliului Ştiinţific, în cadrul căreia au fost examinate rapoartele subdiviziunilor privind realizarea proiectelor ştiinţifice incluse în lista programelor/proiectelor din sfera ştiinţei şi inovării pe anul 2012, informaţia din cadrul audierilor la comisia de experţi a IEFS, avizele experţilor în domeniu şi prezentarea expusă de directorul Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică, Dl Stratan Alexandru, dr. hab.
În data de 19 decembrie, 2012, Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică a fost vizitat de către o delegaţie din 7 persoane din partea Academiei Chineze pentru Cooperare Economică şi Comerţ Extern precum şi cîteva persoane din cadrul Ambasadei Republicii Populare Chineze în Republica Moldova. Printre acestea s-au enumerat dl. Xu Tongkai, consilier pe probleme economice şi comerţ din cadrul Ambasadei Republicii Populare Chineze în Republica Moldova; dl. Pen Tzini-Tze, al doilea secretar, Ambasada Republicii Populare Chineze în Republica, dl. Ren Hongbin, vice preşedinte executiv, Academia Chineză pentru Cooperare Economică şi Comerţ Extern; Wang Lie, Academia Chineză pentru Cooperare Economică şi Comerţ Extern, ş.a.
























